Examen dur pentru România la Campionatul European de Triatlon U23

România s-a prezentat cu o delegaţie formată din patru sportivi la Campionatul European de Triatlon U23 ce au avut loc în data de 5 august în Ungaria, la Velence. La băieţi i-am avut pe Alexandru Ion şi Nicolae Şeitan, în timp ce la fete au concurat pentru Antoanela Manac şi Andreea Bălan.

Share
Romania la Campionatul European de Triatlon U23
Romania la Campionatul European de Triatlon U23
Foto: Peter Klosz. De la stânga: Nicolae Şeitan, Andreea Bălan, Alexandru Ion şi Antoanela Manac.

România s-a prezentat cu o delegaţie formată din patru sportivi la Campionatul European de Triatlon U23, ce a avut loc în data de 5 august în Ungaria, la Velence. La băieţi i-am avut pe Alexandru Ion şi Nicolae Şeitan, în timp ce la fete au concurat Antoanela Manac şi Andreea Bălan.

Masculin - locul 46 şi locul 49 din 50

La masculin s-au întrecut 52 de sportivi din Europa, dintre care unul a fost descalificat, iar unul a abandonat. Ţări precum Spania, Marea Britanie, Ungaria, Israel, Portugalia sau Rusia au avut cel puţin patru sportivi în competiţie.

Competiţia a fost de tipul sprint, 750 de metri înot, 20 km ciclism şi 5 km alergare.

România a fost reprezentată de Alexandru Ion şi Nicolae Şeitan, care s-au clasat pe locurile 46, respectiv 49 din cei 50 de sportivi integralişti.

Alexandru Ion a ieşit din apă după 00:09:54, pe locul 43, în timp ce Nicolae Şeitan a fost al 51-lea, după 00:10:05. Comparativ, cel mai bun timp la înot din concurs a fost 00:08:58 şi i-a aparţinut maghiarului Márk Dévay, care s-a clasat în cele din urmă pe locul 3 la general.

Situaţia a fost similară şi la ciclism, Alexandru Ion a avut al 43-lea timp (00:32:00), în timp ce Nicolae Şeitan a avut al 52-lea timp (00:35:12). Cel mai bun timp la ciclism i-a aparţinut unui portughez, 00:29:35, care s-a clasat la final pe locul 12.

La alergare, cel mai bun timp dintre români l-a avut Nicolae Şeitan, 00:20:11, în timp ce Alexandru Ion a reuşit să alerge cei cinci kilometri în 00:20:17 (poziţiile 46, respectiv 47).

Feminin - DNF şi locul 29 din 33

La feminin au luat startul 39 de sportive, dar au terminat concursul doar 33. Antoanela Manac s-a clasat pe locul 29, în timp ce Andreea Bălan a abandonat după proba de înot.

Antoanela Manac nu a repetat prestaţia solidă pe care a avut-o la proba de înot de la Campionatul European de Cross Triathlon, când a ieşit prima din apă. De data aceasta, a ieşit a 18-a din apă, după 00:10:32, la 49 de secunde după sportiva maghiară Zsanett Bragmayer (locul 2 la general).

Andreea Bălan a ieşit din apă în poziţia 23, după 00:10:42.

După proba de înot nu mai puţin de cinci sportive au abandonat, printre care şi Andreea Bălan.

La proba de ciclism, Antoanela Manac a reuşit al 27-lea timp din 33 de sportive (00:34:42). Cel mai bun timp de la proba de ciclism i-a aparţinut britanicei Georgia Taylor-Brown (00:32:19), care a şi câştigat locul 1 la nivel general.

Sportiva noastră s-a clasat pe locul 31 din 33 la proba de alergare, după ce a parcurs cei cinci kilometri în 00:22:27. Cel mai bun timp la proba de alergare a fost 00:18:00 şi i-a aparţinut spanioloaicei Camila Alonso Aradas, care s-a clasat pe locul 10 la nivel general.

Locul 8 din 8 la ştafetă

Cei patru sportivi români ne-au reprezentat ţara şi la proba de ştafetă. Fiecare dintre ei a avut de înotat 300 de metri, de pedalat 7,8 km şi de alergat 1,85 km. România s-a clasat pe locul 8, cumulând un deficit de peste 12 minute faţă de echipa câştigătoare. Noi am avut 01:54:18, iar locul 1, Marea Britanie, 01:42:29.

Ordinea în care au concurat românii: Antoanela Manac (00:28:37), Alexandru Ion (00:27:21), Andreea Bălan (00:31:11), Nicolae Şeitan (00:27:10).

Comparativ, timpii înregistraţi de Marea Britanie: Georgia Taylor-Brown - 00:26:00, Samuel Dickinson - 00:24:48, Sian Rainsley - 00:27:13, James Teagle - 00:24:30.