Cine vrea o bicicletă moca?

Share
Cine vrea o bicicletă moca?
love_my_bike

Zilele astea m-am confruntat cu zeci de persoane care îşi doreau o bicicletă gratis. Şi m-au implorat să-i ajut, iar eu mi-am dorit să-i ajut, dar n-am putut s-o fac, totuşi.

Mi-a părut rău, mai ales că cei care m-au căutat erau suficient de disperaţi încât să facă orice sau, mă rog, aproape orice, pentru o bicicletă gratis sau poate chiar şi pentru o bicicletă second hand.

Şi am stat şi m-am întrebat, oare ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel apus? Ok, oricine îşi doreşte o bicicletă gratis. De fapt, în România oricine îşi doreşte orice gratis. N-aţi văzut cum se băteau românii pe scule, când s-a deschis un magazin gen Bricostore?

Revenind, pe lângă faptul că ideea de a primi o bicicletă gratis îi fascina pe cei care m-au căutat, ce stătea la baza dorinţelor lor? Li s-a năzărit aşa, pur şi simplu, că vor o bicicletă gratis? Puţin probabil. Cineva trebuie să le fi spus că pot primi sau chiar că vor primi o bicicletă gratis.

Dar cine să se joace aşa cu sentimentele oamenilor?

Fac o paranteză. Când eram mic, în anturajul meu de prieteni, la fel de mici ca şi mine, era un băiat care ne-a spus într-o zi că tatăl lui trebuie să vină din America şi va veni încărcat cu daruri. Mai mult, noi, dacă vroiam, puteam să-i spunem lui ce ne dorim, iar tătâne-su avea să ne aducă ce ne doream noi cel mai mult, free of charge. Eu mi-am dorit o bicicletă. Evident, nu ne-a adus nimeni nimic, dar băiatul ăla ne-a făcut pe toţi să spunem ce ne dorim. Şi ce ne-a mânat? Speranţa.

Acum mi-am dat seama. Mânaţi de speranţă au fost toţi cei care m-au solicitat să-i ajut să câştige o bicicletă gratis. Şi îi înţeleg, dar şi ei ar trebui să înţeleagă că nu există decât două biciclete cadou, o Merida şi o bicicletă DHS. Doar atât vă dă revista MBIKE. Iar like-ul meu nu vă e de niciun folos, pentru că nu pot să dau like la toate, n-ar fi corect.