Alergare
VLOG - cel mai greu antrenament de alergare din 2019
Azi dimineață am făcut cel mai greu antrenament de alergare din 2019, cel puțin până acum. Au fost 12 bucăți a câte 800 de metri, pe care le-am alergat cam cât de tare am putut,
Alergare
Azi dimineață am făcut cel mai greu antrenament de alergare din 2019, cel puțin până acum. Au fost 12 bucăți a câte 800 de metri, pe care le-am alergat cam cât de tare am putut,
Alergare
Alergare
Duminică, 21 aprilie 2019, va rămâne o zi extrem de specială în sufletul meu, pentru că este ziua în care am participat alături de Natalia la Bucharest International 10 K, cursa populară (aprox 3,5 km), unde fetița mea de 9 ani și 3 luni s-a clasat pe locul 2.
Alergare
Nu am ratat nicio ediție a competiției Băneasa Race, unul dintre concursurile mele favorite de alergare. Au fost patru până acum, trei anul trecut și una în 2019. Am participat de fiecare dată la cursa de 11 km și am prins și un podium, la ediția de toamnă din 2018,
Mountain bike
Am participat împreună cu Natalia la Ziua B, un concurs de mountain biking organizat de către Riders Club în prima duminică din luna aprilie. Natalia a pedalat 19 km offroad, a făcut o cursă excelentă și s-a clasat pe locul 4 la o categoria de vârstă 10-12 ani, deși ea are doar un pic peste 9 ani.
Alergare
Duminică am participat la Băneasa Forest Run 2019, ediția de primăvară, un concurs de alergare prin pădurea Băneasa, cu un traseu plat, fără dificultăți tehnice, numai bun de făcut recorduri personale.
Inot
Paul Georgescu va lua astăzi startul la mondialul de înot în ape înghețate din Rusia - 2019 World International Ice Swimming Championships, proba de 500 de metri. Mâine va înota proba regina, 1.000 de metri. Îl puteți vedea live pe pagina oficială a competiției, aici: http://murmanskiceswimming.ru/en/
Interviuri
Îl cheamă Félix Duchampt, este undeva în primii 50 de triatloniști din lume, în clasamentul ITU, și vrea să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu steagul României pe piept. Datorită poziției sale în clasament, are șanse foarte mari să se califice fără prea mare bătaie de cap.
Inot
Am fost martor la reușita istorică a lui Paul Georgescu, care a devenit primul român ce a înotat o milă (1,6 km) în ape aproape de temperatura înghețului.
VLOGGING
M-am distrat cu Super Magic Jinn, care este o jucărie interactivă ce deduce la ce te gândești cu ajutorul unor întrebări succesive. Este prevăzută cu un sistem de recunoaștere vocală și poate ghici cuvinte din cinci domenii: animale, sporturi, meserii, îmbrăcăminte, fruncte și legume. L-am provocat să ghicească triatlonul. Vedeți
VLOGGING
VLOGGING